Porcul Bazna - intre istorie si prezent

„Pentru mine sarcina mea cea mai importanta este aceea de a remarca pentru prima data un lucru pe care toti il privesc dar nu-l vad” - Hans Seille

La inceputul scrierii mele as dori sa amintesc un scurt moment istoric despre promovarea rasei traditionale de porci a nemtilor – Schwäbisch Hällische. Acum 19 – 20 de ani in Germania existau numai un vier si trei scroafe negru cu alb.
Nemtii si-au dat seama ca nimeni daca sunt siguri n-o sa-i bage in seama, asa ca s-au asociat cu o familie foarte bogata, foarte influenta din Germania pe nume Fam. Büller, formand o Asociatie.
De acum problema era alta, abatoarele le refuzau porcii acestia pentru ca aveau prea multa grasime in carcasa. Crescatorii au chemat presa, radio, televiziunea si au iesit cu porcii in centrul Stuttgartului si i-au dus pe jos pana la abator.

17 Porci protest Stuttgart
In fata abatorului au stat o zi si au facut protest mare.
De aici nemtii au aflat de unde pot sa cumpere acesti porci traditionali si s-au vandut toti. De aici a inceput promovarea acestei rase traditionale, si in prezent aceasta asociatie detine peste 600 de fermieri care au sute pana la mii de exemplare pe un fermier.

9
Scriu aceste completari dupa trei ani in care nu am mai scris nimic despre rasa, rasa Bazna fiind placerea, dorinta mea de a nu pierde aceasta rasa traditionala pe care au avut-o romanii si care nu au reusit sa o pastreze, au nenorocit-o, au stricat-o, de aici a pornit durerea mea, era acum sapte ani ca o boala care nu ma lasa in pace, aproape in fiecare zi umblam dupamasa pana seara, in sate uitate de lume sa caut Bazna, sotia mea ma credea nebun, insa eu dupa ce imi terminam treburile (fiind medic veterinar) plecam kilometrii intregi sa caut ultimele exemplare de porci Bazna, acolo unde nu au ajuns porcii de carne sa-i corceasca.
Dupa ce am facut din nou cunoscuta rasa, au inceput sa apara pe piete, targuri porci Bazna, binenteles care nu au nimic cu porcul Bazna, doar culoare, insa acestia sunt Hampshire, mai nou unii scriu ca Bazna s-a format din aceasta rasa -> incredibil. Hampshire este un porc de carne american. Este o excrocherie, fara sa isi dea seama ce fac => strica rasa Bazna.
Din dorinta celor care au consumat aceasta rasa, s-a creat o piata, iar pentru oportunisti tot ce apare negru cu dunga alba este Bazna si pentru vanzatori si pentru cumparatori.
Aceste lucruri m-au determinat sa scriu si sa fac cateva exemplificari, cateva poze pentru a intelege oamenii cum arata porcul Bazna original si de a intelege ca nu tot „ce zboara se mananca”. Multi consumatori cauta procul negru cu dunga alba nestiind ce rasa cumpara.
Ar fi un mare pacat pentru Romania, sa stricam aceasta rasa dupa ce am facut eforturi  considerabile sa o reinventam. Cei mai multi de pe piata (targuri) sunt Hampshire sau metisi ale acestuia, mai sunt metisi din Bazna cu alte rase de carne, care dau culoare negru cu dunga alba.

11
Ma surprinde ca sunt ingineri zootehnisti si medici veterninari care imi spun ca au porci Bazna, mult mai frumosi ca ai mei, cand merg sa-i vad: Ce sa le mai spun? Cand imi mai si zic ca Bazna s-a forma din Hampshire (porc de carne american). Intradevar porcul de carne negru cu alb arata mai frumos, dunga alba ferfecta, musculatura mai dezvoltata, este mai zvelt si fura ochiul comparatorului. Insa carnea si slanima nu au gust.

12
Daca carnea si slanina nu este buna (gustoasa) – nu este porc Bazna, ati cumparat doar un porc negru cu dunga alba.

13
Eu cred ca 60-70% din porcii care se vand pe piata (targuri) ca fiind Bazna, nu are nimic cu rasa Bazna, poate doar culoarea negru cu dunga alba.
Daca nu promovam gustul carnii si a slaninii, atunci ce rost are sa crestem aceasta rasa?
Pentru a nu deruta pe nimeni o sa pun pe site poze cu o scroafa intarcata, astept  sa intre in calduri, daca reusim punem si monta fotografiata.

15

16
Unele exemplare aveau varful ratului, varful picoarelor posterioare si varful cozii alb, caracter mostenit de la rasa Berck, rasa fondatoare a rasei Bazna.

8
Infuziile facute la aceasta rasa cu Berck Crownal de culoare neagra si Edelshwein, Wessex de culoare neagra cu alba si Yorchine de culoare alb, in unul din CAP-urile s-a facut nedirijat, si Dusoc la fel.
Ma surprinde ca nu exista nici un restaurant care sa aiba in Meniu: friptura, pomana porcului, gratar de Bazna ?
Smecherasii care au abatoare, au fost la mine sa cumpere, dar vroiau sa aiba multa carne si pret mic, iar in produse sa bage 10 – 20% Bazna, iar restul carne de porc industrial. Asa ca nu am ajuns la o intelegere si ne-am oprit aici.
Eu din orgoliul meu, am luptat prea mult, am reinviat aceasta rasa, care practic era disparuta, nu ma lasa inima sa o dau pe mana unora care se gandesc numai la profit, ca sa o strice, ar fi un pacat pe care nu mi l-as ierta niciodata.
Daca lasam lucrurile asa cred ca in 5 – 6 ani, rasa Bazna o sa fie complet distrusa, o sa fie foarte multe feluri de Bazna, unii o sa spune ca este foarte bun, altii ca nu are nici un gust, nu este nici o diferenta, depinde ce Bazna cumperi.
Noi romanii, ne pricepem SA DISTRUGEM TOT CE A FOST BUN.
Acum imi pun si eu o intrebare: Daca in Ardeal  unde se consuma slanina tot timpul anului, dimineata, la amiaz si seara, oamenii earau sanatosi, cu pofta de lucru, acestia taiau Bazna la 250 – 300 kg di ncare 70 – 80 kg era untura,  spuneau ca au facut 10 ferii de untura (100 kg), iar slanina se topea in gura.
Sa recunoastem, la slanina de 10 – 12 cm grosime, era putina carne in carcasa, pe langa aceasta nu erau frigidere care sa o tina congelata.
Gospodinele din Ardeal gateau mult mai gras ca in alte zone ale tarii. Am avut colegi de facultate la Timisoara din diverse zone ale tarii si ne aducem aminte ca noi ardelenii gatim mult mai gras de la supa de gaina, ciorba, tocanite, orice. Revin acum cu o intrebare: Daca gateam asa de gras si mancam atata grasime sau slanina, aveam mai mult colesterol decat oltenii, muntenii, moldovenii?  Raspunsul meu este NU. Bunicii nostrii erau mult mai sanatosi, lucrau la sapa, fan, din zorii zilei pana noaptea, mancau numai slanina pentru ca nu se stia de salam, si au trait 75 – 85 de ani fara sa ia o pastila de medicament.
De cand pe piata sunt porci de carne, care cica contin acizi grasi, care este colesterol rau (popular), nu au grasime, lumea este mai bolnava, multa lume are colesterol, trigliceride, etc. Ar fi trebuit si ardelenii care in prezent mananca negras sa aiba mai putin colesterol, insa balanta din pacate este alta si o stiti cu totii.
In societatea in care traim goana dupa bani, si de a te imbogati peste noapte, credeti-ma eu care am inceput promovarea ei, nu pot spune ca am castigat multi bani, cei care se apuca acum si mai putin.
Ceea ce am dorit eu cu rasa Bazna am obtinut, am inviat-o, a inceput sa fie cautata, chiar prea mult si mi-e frica ca altii sa nu o distruga.
Presa a avut un rol in promovarea rasei, uneori exagerat si facand mai mult marketing, senzational, insa ati vazut dupa cum am descris tot presa i-a salvat si pe nemti, si rasa Bazna tot presa o poate promova sau distruge.
Multi cunoscatori din tara, de Bazna, m-au sunat si m-au ajutat cu informatii despre rasa pe care nu le stiam, si cu aceasta ocazie doresc sa la multumesc.
Cei mai multi care cumpara porci Bazna de la mine dupa ce gusta carnea si slanina vor sa se apuce de afacere, 90% dintre acestia, insa peste 50% se lasa de porci Bazna cand vad ca nu castiga cat si-au propus.
Cel putin 10% dintre clienti cumpara pentru familie, pentru gust, pentru sanatatea familiei si se intorc in fiecare an sa cumpere.
Cei mai multi clienti care au luat de la mine , dupa 2 – 3 ani au facut incrucisari cu porci de carne, stricand rasa Bazna, pentru ca imi ziceau: am Bazna mai lung si mai musculos si arata super, cresc mai repede -> Intrebarea mea este: Dar gustul? Bazna este un porc scurt.
Ameliorarile e bine sa le faca cei cu specialitati, pregatiti in rase, si sa nu se faca cu porci de carne, noi vrem sa consolidam rasa, sa-i pastram calitatiile, sa i le imbunatatim nu sa i le distrugem.
Acum 30 – 40 de ani cand nu existau lazi frigorifice, oamenii frigeau carnea, o afumau si o tineau 6 – 7 luni prajita in unsoare.
In ziua de azi cei care nu au frigider (de exemplu ciobanii de la stane unde nu au curent) spun ca nu mai sta nici la frigider nici in unsoare, ca isi schimba gustul si se amareste. Si le dau dreptate pentru ca porcul de carne are alta grasime si alta carne, el nu are grasime nesaturata. Carnea contine multi acizi grasi saturati si nu sta peste iarna, insa la Bazna vorbim despre altceva, va rog sa incercati si ajungeti la aceeasi concluzie cu a mea.
Unele exemplare din Bazna pot fi tinute numai cu porumb boabe si verdeata toata viata. Iarna pot sa stea afara, in ger, si slabesc foarte putin in greutate, in schimb daca ar fi proc de carne nu ai nici o sansa sa-l cresti in asemenea conditii.
Scroafele de Bazna fata in medie 9 – 10 purcei, la 2 luni nu sunt musculosi, nu arata deloc bine cum sunt porcii de carne, pulpele posterioare sunt mici.
Unele scroafe sacrifica 1 – 2 purcei daca simt ca nu-i pot duce pana la capat, de exemplu dau 12 fatati, pot sacrifica 1 – 2 exmplare si raman cu 10 purcei.
Scroafele Bazna se ingrasa mult in perioada gestatiei si slabesc forarte mult in perioada alaptarii, sunt foarte bune mame.

14

19

20

21

Unele exemplare se monteaza dupa 1,5 luni dupa intarcarea pruncilor cand mai pun in greutate si isi aduc rezervele corpului spre optimul pentru o noua gestatie si monta.
Am o scroafa care a tinut purceii la supt pana la 4 luni junate si ii mai tinea numai ca am intarcat-o.
Porcii Bazna au instinct gregar foarte dezvoltat, daca sunt tinuti liberi se invart in jurul gospodariei si nu pleaca departe de gospodarie cum sunt porcii de carne care de foarte multe ori pleaca si nu mai stiu sa vina acasa.
Unele scrofe pleaca la vier singure, acolo unde au mai fost chiar si la 15 km de acasa (repet 15 km) problema e ca ajung la vier, insa nu mai stiu sa se intoarca singure acasa.
La porcul Bazna batran, salnina de 1 – 2 mm de soric era mai tare, aspect de „zgarci”, bine prinsa de soric, iar restul de 80 – 100 mm este moale si untoasa si gustoasa, culoarea este alb rosie, fiind specifica acestei rase.
In trecut acesti porci erau scosi in unele sate din Transilvania la pascut pe pasune de un porcar. Tot acolo era si o blata unde se scaldau, nu va spun ce picturi abstrace lasau pe masinile de pe marginea drumului sau pe garduri cand se intorceau acasa. Ultimul sat unde am vazut proci la pascut a fost satul  Leorint.
In foarte multe alte zone erau tinuti in lant, imi amintesc pe vecinul Andris din Bucerdea Granoasa care venea cu scroafa la vier in lant. Una dintre scroafele mele este de la dansul, fiind fondatoarea de linie la mine in ferma, fiind ultimul porc vazut in lant din rasa Bazna.
Acum 25 – 30 de ani, la noi in zona era o rusine sa sacrifici un proc si sa aiba salanina sub un lat de palma, binenteles porcii erau tinuti pana la 2 ani.
In prezent mai exista 100 – 150 scroafe, porci mari de Bazna in tara, dupa rezultatele neoficiale.
Din toate satele unde am cumparat un vier sau o scroafa, sau unde am vazut porci negrii cu alb, dupa un an s-a dublat pretul, de obicei chiar daca nu mai era  vier sau scroafa de Bazna pura, eu le luam pe ultimii, orice a fost negru cu alb tot era Bazna. Eu cumparam ultimul vier si dupa aceea ma chemau: „Haideti dl. Doctor sa vedeti ce Bazna avem”, chiar fraier nu sunt, din acest motiv prin pozele care le pun pe site sa-si dea oamenii seama si sa nu fie dezamagiti, fraieriti de tot fetul de metesi, sau infuzii cu Hampshire, care nu au nici o treaba cu Bazna.
In primul rand Bazna se adapteaza foarte bine pe pasune, ar manca precum oile toata ziua iarba, am scroafa care de dimineata pana seara sa la pascut si chiar opt ore pe zi.
Porcul Bazna isi ia din iarba toata vitaminele, mineralele, pentru o crestere armonioasa fara nici un adaos de chimicale din exterior.
Trecerea prin iarna le consuma rezervele, energia, deoarece stau afara in ger, zapada, iar primavara isi iau din iarba nutrientii necesari.
Unele vitamine liposolibile cum ar fi vitamina A pot crea rezerve in organismul lor de pana la 5 – 6 luni.
In prezent rasa Bazna se poate achizitiona de la ferma din Blaj si de la Turda, datorita unor oameni care s-au incapatanat sa nu o piarda. Mai sunt si alte persoane care cresc Bazna, dar sa aiba 3 – 4 vieri pentru a evita consangvinizarea si sa nu apara probleme in descendenta nu am auzit sa mai fie si altii.
In perioada studentiei eu insistam sa bag vier de carne peste porcii Bazna, i-am dus la tata vieri de carne si aproape toate scroafele Bazna s-au corcit cu acesti vieri, fiind un mare pacat pe care mi-l asum. Dupa zece ani oamenii din sat (zona) imi spuneau sa le aduc inapoi porcii pe care i-au avut, imi spunea „Dl. doctor numai tu poti sa ne aduci rasa Bazna inapoi”.
In concluzie doresc sa le spun oamenilor ca in aceasta viata orice lucru care este facut cu pasiune poate sa creeze succese si satisfactii.

Etichete:

1 comentariu

25
Ian

Va mulțumesc pentru pasiunea

Va mulțumesc pentru pasiunea pe care o puneti in recuperarea rasei Bazna. Abia astept sa imi cresc un porc Bazna.slanina vreau sa o fac dupa megkda italjana"de Collonatta",care este o delicatesă, si prețul de peste 25 euro pe kg o confirma...inca o data mulțumim!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Trimite
Image CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea de mai sus.
© Porci-Bazna.ro
autentificare siweb